11
mart.
09

Saşa

Am cu ce mă lăuda! Mi-am luat mâţ! În sfârşit!

Voi începe cu dulcegăriile tipic feminine, dar totuşi, atâââât de adevărate… :
Saşa este un motănel micuţ, în vârstă de 3 luni şi 3 zile, adorabil, jucăuş, afectuos şi încet încet, şmecheraş.
Iniţial vroiam să-mi iau un Albastru de Rusia, dar 300 de euro pentru un mâţ mi se pare cam mult, considerând faptul că şi cu şi fără pedigree e tot un mâţ, aceleaşi mustăţi, acelaşi mieunat. Doar că deh… albastrul de Rusia are sânge nobil, ce să mai, aristocat.
Eu l-am procurat pe Saşa al meu de la o bătrânică simpatică ce avea casa plină de pisici. Ergo, ăsta micu’ la început a fost un pic mai sălbatic şi a avut doi trei puricei. Dar acum s-a obişnuit atât cu mine cât şi cu noua lui casă şi cu mâncarea de calitate. Toarce, e fericit, se joacă, ţopăie, mă muşcă şi mă zgârie…ce să mai, se pregăteşte să mă facă sclava lui pentru toate cele 9 vieţi ale sale. 🙂 Saşa
Totuşi, am avut nişte palpitaţii sâmbătă din cauza lui. Joi nu am putut să-i dau mâncare de fiţe, şi a trebuit să se mulţumească doar cu nişte parizer, pateu şi lăptic. N-a prea mâncat. Vineri i-am luat Whiskas. Proaaastă mişcare.  A savurat primele înghiţituri torcând (şi nu, nu exagerez) şi a hăpăit aproape toată porţia din prima. Sâmbătă, însă…mă trezeşte cu un mieunat dureros, încât aproape că mi-au dat lacrimile de milă, şi observ că sărăcuţu’ vomită şi are diaree. La naiba, mi-am zis. Deja mă agitam, oare ce-i cu el, să n-aibă paraziţi intestinali, să nu fie bolnav, să nu fie indispus, să nu… în fine, am fost foarte stresată. Întrebări pe forumuri, pe site-uri, stres, stres şi iar stres. Duminică de dimineaţă la fel, mieunat, şi…restul. Să nu spun că mi-a murdărit bunătate de preş de baie, încât a trebuit să-l frec minute în şir cu buretele, ţinându-mă de nas. Bine, cred că nu e nevoie să menţionez că nu mi-era mie de covor, ci mi-era frică să nu fie bolnav teroristu’ ăsta mic. În fine, spre seară, s-a potolit, era jucăuş, ţopăia, mânca…pe scurt, era bine. Luni l-am dus la vet, i-a făcut deparazitarea cu chiu cu vai , că deh, e mic, da’ e tare încăpăţânat. Mâine cred că-l duc la vaccinare, asta dacă elimină ceva viermişori până atunci. Dacă nu..o şti doftoru’ ce să facă.
Oricum, e un răsfăţat mic. I-am luat Royal Canin Kitten (mâncărică de calitate supremă) , mingiuţe colorate, granule igienice pentru lădiţa ce serveşte drept WC pentru el şi urmează să-i mai iau încă multe. Doarme numai în braţele mele, noaptea doar în pat, bine ascuns sub plapumă, miaună dacă nu e băgat în seamă. Şi pot să-l laud că deja a învăţat să facă pipi acolo unde îi este destinat să facă. Ce să mai… pe lângă faptul că e frumos foc (nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie) , mai e şi deştept. De acum în colo o să auziţi multe despre el, cum face ceva boacănă demnă de menţionat, cum o postez pe blog.

Reclame
22
feb.
09

Runaway

Mi s-a făcut un dor nebun de călătorii, de tot ce înseamnă acestea. Mi-e dor de trenurile româneşti pline de jeg, mi-e dor de bilete, de integrame mereu nerezolvate, de sandvişuri pe care nu le mănânc niciodată, de pasagerii gălăgioşi, de peisaje mai mult sau mai puţin interesante, de staţionări „surpriză” în mijlocul câmpiei, de căldură, de binecuvântata briză de aer ce trece alene prin geamul mai mult decât întredeschis, de vară, de destinaţii….
Aş vrea să mă urc în primul tren care-mi iese în cale, să plec departe de oraşul meu prăfuit şi îngheţat. Aş vrea să fug de gânduri şi de sentimente, de frică, incertitudine, agitaţie, stress. Tot ce îmi doresc e să văd soarele răsărind pe un orizont străin, pe un cer plin de posibilităţi şi ţeluri de atins….

21
ian.
09

Heart String

O dedicaţie…pentru ziua de azi…

18
ian.
09

De la ce-mi creşte inima…

Na, încă o leapşă la care mă simt nevoită să răspund ….

Zece lucruri ce-mi fac inima zâmbească :
1. Zilele însorite de primvară/vară.
2. SMS-urile neaşteptate, primite preferabil dimineaţa, când mă trezesc 😀 .
3. Călătoriile (în special în ţări străine)
4. Focurile de artificii
5. Concertele …. (vreau să merg la un concert Muse/Coldplay/Metallica/Sting 😀 )
6. Garfield comic books.
7. Un evening petrecut cu prietenii.
8. Eventualele aprecieri pe care le primesc cu privire la munca mea. (vreun desen, vreo pictură, etc)
9. Curcubeele
10. Stelele

18
ian.
09

Spotlight on the heart

Este incredibil cum poţi avea emoţii chiar şi când doreşti a transmite prin scris ceva ce-ţi „chinuie” sufletul de câteva luni încoace. Probabil din cauza persoanei căreia îi sunt destinate aceste câteva rânduri ce vor urma… Mă frământ de câteva minute bune, încercând să pun în cuvinte ceea ce simt, ceea ce gândesc, însă recunosc plecând capul, că e oarecum dificil. Nu vreau ca ceea ce simt , o dată transpus în cuvinte, să fie diminuat în intensitate. Oricum, cred că acest lucru e inevitabil, sentimentele puternice nu pot fi niciodată redate în întregimea lor emoţională…Dar se poate-ncerca. O să las cuvintele să vină pur şi simplu de la sine, poate aşa doar-doar voi reuşi să te fac să-nţelegi ceea ce zace-n mine cu adevărat.made by SenVeBen.
Pentru că vreau să-ţi poţi imagina ce simt în fiecare dimineaţă, când mă trezesc cu zâmbetul pe buze, şi-n fiecare seară când adorm strângând perna în braţe. E ca şi cum, dintr-o dată, ai o motivaţie puternică ce te-mpinge să treci peste toate relele care-ţi pot ieşi în cale şi îţi dă puterea şi curajul necesar să scoţi la iveală tot ce ai tu mai bun. E un sentiment ce  te acaparează cu totul…. porneşte din suflet, se extinde până pe chip, te face să zâmbeşti ca un nătâng ce nu ştie pe ce lume se află, coboară până-n piept, strângându-te  cu putere, făcându-ţi inima să aibă mai multe bătăi pe minut decât în mod obişnuit, îţi trezeşte fluturi de mult adormiţi în stomac…
Îmi vine să cânt, să dansez, sunt zvăpăiată, râde inima în mine când te ştiu aproape, când eşti departe,oftez, uneori plâng , fiindu-mi teamă că te-aş putea pierde din cauza unui simplu mărunţiş.
Sunt dependentă de vocea ta, de  ochii tăi pe care i-aş putea privi neîncetat, de zâmbetul tău, de atingerea ta, de tot ceea ce-nseamnă „tu” . Nu-mi dau seama, şi nici că aş vrea să-mi închipui cum m-aş putea descurca fără tine în momentul de faţă.
Ştiu doar că am nevoie de tine precum o inimă are nevoie de bătăile sale şi că mă  usuc de dorul tău în fiecare zi…Abia aştept să mă pierd în braţele tale, privindu-te în ochi…. Abia aştept să mă simt în siguranţă alături de tine, să simt cum inimile noastre bat la unison.
Chiar şi acum mi se umplu ochii de lacrimi, dar nu de tristeţe…ci de bucurie amestecată cu dor… Ai pus stăpânire pe gândurile, visele mele, pe tot ceea ce-nseamnă persoana mea. Nu ştiu cum ai reuşit, nici nu contează….câtă vreme te ştiu alături (măcar) sufleteşte, nimic nu mai contează…
Am găsit un motiv ca să fiu mai bună, ca să fac lucruri numai demne de laudă, să capăt răbdare, să iert cu uşurinţă, să zâmbesc oricui mi se adresează…….. şi acel motiv eşti tu .
Poate tot ce spun aici, o să ţi se pară exagerat, chiar pueril, dar vreau să mă crezi pe cuvânt atunci când spun că te-ai cuibărit în sufletul meu şi ai trezit în acesta un sentiment neîncercat până acum.
Pentru mine, primăvara a venit mai repede anul acesta…. Pentru mine viaţa capătă o altă culoare…
Îţi mulţumesc B.

03
dec.
08

99 de chestii (mai mult sau mai puţin ciudate) despre mine

Azi, deşi nu ar trebui să-mi acord timp pentru postat, am decis să răspund la un post leapşa primit de la Darby , şi anume, să scriu 99 de chestii interesante, ciudate, neştiute despre mine. O să fie un post gigantic, but …here I go…

1. Sunt o împătimită a valsurilor, şi asta am descoperit destul de recent, cam acum o lună, două.
2. Dansez cu lejeritate pe tocuri, da’ când vine vorba de mers pe jos, obosesc foarte repede.
3. Nu suport filmele de acţiune. Mi se par banale, plictisitoare.
4. Dacă mi se pune pata pe o persoană, mă ataşez de ea d.p.d.v. sufletesc chiar şi dacă se-ntâmplă să mă rănească des.
5. De când eram mică am o fobie legată de podul de fier din oraşul meu.
6. Am frică de înălţimi, mă îngrozeşte ideea de a mă afla la zeci de metri altitudine faţă de pământ.
7. Ştiu şi-mi place să cânt la pian, dar mă deranjează faptul că nu sunt înzestrată cu o ureche muzicală suficient de rafinată încât să pot cânta o melodie fără să fi învăţat-o în prealabil de pe partitură.
8. Ador pisicile. Toate. În afară de rasa „sfinx” (cea lipsită de blăniţă). Şi cu toate astea, am o alergie pe bază psihică la părul de pisică.
9. Cel mai bine pot învăţa dimineaţa, începând de la ora 4.
10. Ador Anglia, e ţara pe care aş revedea-o mereu cu plăcere. Mă simt acolo aproape la fel de bine ca acasă.
11. Vorbind despre ţări… m-am născut în Ungaria, dar nu-mi place să fiu numită unguroaică/bozgoroaică, simt că sunt româncă în purul sens al cuvântului.
12. Sunt pasionată de limbi (as in languages, for the maniacs who have silly thoughts while reading this :p ), aş dori să învăţ cât mai multe… păcat că nu-mi permite timpul.
13. Mă amuză persoanele care se agită din cauza faptului că au impresia că le este copiat stilul.
14. Îmi place să analizez oamenii, chiar dacă se mai întâmplă să dau greş.
15. Am o intuiţie foarte bună, care mă înşeală rar.
16. Mi se-ntâmplă să am vise premonitorii.
17. De asemenea, şi anumite presimţiri. Pot simţi până şi apropierea unei persoane de care sunt legată sufleteşte.
18. I’m coffee addicted. Am avut o perioadă în care am renunţat la acest viciu, dar nu a durat prea mult, aproximativ vreo 2-3 luni.
19. Sunt obsedată de skin-uri, teme. Pentru messenger, winamp, blog, chiar şi pentru browserele pe care le folosesc.
20. Îmi plac foarte mult desenele animate. (of course, nu toate porcăriile care se difuzează acum la TV, ci desenele clasice, în stilul lui W. Disney) Nu cred că o să renunţ vreodată să mă uit la ele.
21. Sunt mult mai încântată de-un eveniment după ce l-am trăit, nu înainte ca acesta să aibă loc.
22. Nu suport emoticonul ” 😉 ” de pe Y!M.
23. Aş vrea să călătoresc prin toată lumea, să vizitez cât mai multe ţări cu putinţă.
24. Mi-ar plăcea să am în biblioteca personală cel puţin un manuscris al vreunui roman celebru.
25. Îmi doresc mult să ajung la un concert Sting, Muse, Metallica, Coldplay, Red Hot Chili Peppers, Within Temptation şi Nightwish (deşi, acum cu noua lor solistă….mă cam tentează să-i şterg de pe „wishlist” )
26. Sufăr de empatie „cronică”. Mă afectează mult starea de spirit a oamenilor la care ţin, şi nu numai.
27. Îmi plac diversele teste de personalitate, doar că marea majoritate sunt foarte previzibile.
28. Mă pasionează astrologia, cred în zodiac. Horoscopul însă, mi se pare o stupiditate.
27. Iubesc cerul, în orice moment al zilei.
28. Am groază de ace şi tot ce implică acestea. (mai ales injecţiile)
29. Mă epuizează psihic persoanele care nu fac altceva decât să se plângă nonstop, chiar şi atunci când n-au un motiv bine întemeiat. Nu mă deranjează să ascult ofurile prietenilor mei, dar mi se pare ipocrizie curată să te plângi din nimicuri, fiind conştient de necazurile de care au parte alţii (as in cunoscuţi de-ai tăi) .
30. Ador să mă trezesc dis-de-dimineaţă ca să pot vedea răsăritul soarelui.
31. Se-ntâmplă uneori să stau trează toată noaptea, citind, ca mai apoi să apuc răsăritul. :p
32. Mă enervează la culme formaţiile(sau artiştii) apărute(apăruţi) peste noapte, ca ciupercuţele după ploaie.
33. Nu suport să văd animale suferind. ( total pet lover )
34. Iubesc brioşele şi muffin-urile englezeşeti.
35. De asemenea, iubesc Starbucks Coffee. Cred că am petrecut ore în şir în Londra, ca să dau peste o cafenea veritabilă Starbucks 😀 .
36. Chiar dacă ascult în proporţie de 70% rock, îmi face mare plăcere să ascult şi trance, muzică instrumentală, cultă ( adică clasică ) , jazz şi câteva melodii pop.
37. Încă n-am fost niciodată la mare, în adevăratul sens al cuvântului. Am văzut marea la Dover, dar am staţionat decât aproximativ 30 de minute, so it doesn’t really count.
38. Atunci când vine vorba să pun ochii pe vreun tip (as in dating), e foarte important pentru mine dacă respectivul ştie engleză sau nu. Ştiu, şi mie mi se pare o porcărie să judeci o persoană după un astfel de criteriu insignifiant, dar e foarte stânjenitor să-ţi scape o frază în engleză şi el să te privească cu ochii cât cepele.
39. Îmi plac foarte mult eşarfele, am o colecţie impresionantă. Doar că nu prea apuc să le port. Deh..graba…
40. Nu-mi plac persoanele (prea) superstiţioase. Mi se pare penibil să te temi de-o biată pisică neagră, sau să crezi că un amărât de trifoi cu patru foi îţi poate aduce noroc.
41. Sunt o persoană foarte afectuoasă, împart îmbrăţişări şi-n stânga şi-n dreapta.
42. Am o mulţime de lumânări parfumate, dar mă doare sufletul să le aprind.
43. Îmi place să fac cadouri, pentru că e un sentiment minunat să vezi zâmbetul sincer al persoanei căreia i l-ai oferit.
44. Mi-aş dori să particip la un bal (preferabil mascat) în adevăratul sens al cuvântului, nu fleacuri gen miss boboc, sau alte petreceri superficiale .
45. Mi-e frică de singurătate.
46. Îmi face plăcere să întâlnesc persoane noi, chiar şi pe cele cunoscute de pe net.
47. Nu pot ieşi din casă fără să-mi fi conturat ochii (cu negru, of course) în prealabil.
48. Sunt fascinată de obiectele sferice, îmi inspiră perfecţiune.
49. Sunt pasionată de îngeri, zâne, şi fiinţe mitice înaripate.
50. Mi se-ntâmplă să fac gafe destul de des. Gafe mărunte, ce-i drept, da’ tot gafe sunt. O pun pe seama vârstei, sper că o dată ce cresc, voi scăpa de ele.
51. Sunt o persoană destul de sinceră, şi în acelaşi timp, cred eu, diplomată.
52. Îmi plac manga-urile şi anime-urile. Desenul meu preferat era Sailor Moon 😛 .
53. Îmi plac mult leagănele, poate şi pentru faptul că sunt mai romantică de felul meu ( după cum ştiţi deja )
54. Idealul meu e să pot zâmbi cu sinceritate oricând, oricum şi oriunde. E greu, dar voi reuşi!
55. Sunt un pic cam aiurită de felul meu. Sunt raţională, dar în acelaşi timp visătoare, melancolică, intuitivă şi poate pripită uneori. Oare asta înseamnă să ai fire de artist? 😀
56. În timpul unei călătorii, dacă se nimereşte să aibă loc noaptea, rămân trează ca să privesc toate luminiţele pe lângă care trecem.
57. Ador oraşele mari pe timpul nopţii, mai ales în perioada Crăciunului .
58. Mă descurc să discut cu persoane de toate vârstele.
59. Sunt foarte obsedată de scrisul meu de mână. De cele mai multe ori scriu cu stiloul. Şi ţin mult şi la aspectul notiţelor pe care le iau, de aceea e posibil să pierd vremea scriind cu culori diferite ideile esenţiale, să sublienez toate subtitlurile…etc.
60. Îmi plac foarte mult fructele, nu pot să trăiesc două zile la rând fără să mănânc măcar un măr.
61. Nu-mi plac tipii foarte musculoşi şi bine făcuţi. În general prefer băieţii înalţi, un pic mai slăbuţi (don’t get me wrong, skinny is waaay out of the question) , cu părul un pic mai lung (să ajungă aproximativ cam până-n zona urechilor), şi cu trăsături fine, dar în acelaşi timp masculine. Şi îmbrăcămintea să fie cât mai simplă dar totodată plăcută vederii.
62. Nu suport metrosexualii !
63. Îmi place să consider că sunt o persoană pe cât se poate de lipsită de prejudecăţi.
64. De asemenea, îmi place să cred că am anumite principii morale bine fixate.
65. Îmi plac foarte mult culorile, deci implicit toate lucrurile colorate.
66. Mă pasionează istoria Franţei şi a Angliei. (pasiune descoperită recent, urmează a fi fructificată 😛 )
67. Uneori am tendinţe de masochism psihologic. Adică, în pofida faptului că sunt conştientă că o anumită melodie mi-ar putea aduce amintiri dureroase (implicit stare de melancolie, poate chiar şi câteva lacrimi) , o ascult.
68. Am tendinţa să fac o conexiune între oameni, amintiri cu muzica.
69. Nu sunt adepta beţiilor şi a „desfrânărilor” de acest gen.
70. Cu toate acestea, şi îngerii mai beau vin, chiar dacă asta doar ocazional. 😛
71. Un grup restrâns de prieteni tinde mereu să-mi zică Angel. E o poreclă pe care am căpătat-o acum vreo 2 ani…(nu am să vă spun povestea acum 😛 )
72. Pot să spun că mă deranjează destul de tare clişeul „totul va fi bine”.
73. Mi s-a spus că uneori sunt hiperactivă d.p.d.v. verbal.
74. Ador să folosesc subtilităţi în conversaţii. Cu cei care le percep, bine-nţeles.
75. Nu pot sta prea mult timp alături de o persoană mai…”slabă de îngeri” . Nu de alta, dar mă simt stânjenită atunci când moare conversaţia şi ne privim amândoi cu jenă, aşteptând ca celălalt să vină cu vreun subiect de discuţie.
76. Detest oamenii care lovesc animalele! De fapt, în general detest oamenii agresivi, care-şi varsă nervii pe fiinţele nevinovate din jurul lor.
77. Ţin foarte mult la intimitatea mea. Nu suport să mi se citească mesajele, emai-urile, arhivele. O singură persoană şi-a băgat o dată nasu’-n telefonul meu, dar s-a dovedit a fi discret şi tăcut în ceea ce priveşte conţinutul lor, şi de atunci m-am acomodat cu ideea că s-ar putea să o mai facă once in a while.
78. Îmi place să desenez, şi de cele mai multe ori firăclelile mele cauzate de plictiseală, capătă forma unor ochi.
79. Mă plictisesc aşa zisele persoane rebele, care fac gesturi ieşite din comun doar ca să se distingă în societate şi ca să primească atenţie.
80. Îmi place să trăiesc o viaţă agitată, să am mereu ceva de făcut.
81. Îmi place atunci când oamenii au încredere în mine. Având în vedere că mă tentează meseria de psiholog, e un imbold destul de bun.
82. Sunt destul de posesivă cu cei dragi mie şi vreau să remediez acest lucru.
83. Mă implic în multe proiecte, îmi place să-mi asum cât mai multe responsabilităţi. (mda, când omul n-are probleme, îşi face)
84. Nu înţeleg concepţia stupidă a unor oameni, cum că tinerii îndrăgostiţi n-ar trebui să se sărute în public. Păi ce e mai frumos decât să vezi o mică fărâmă de iubire în această societate atât de afurisită şi de ranchiunoasă ?
85. Ador mirosul florilor de tei şi a florilor de vară.
86. Cel mai mult îmi place să mă plimb în serile de vară, când aerul e călduţ, plin de miresme dulci…
87. Citatele mele preferate sunt : „When the power of love overcomes the love of power, the world will know peace” şi „Fericirea e ceva ce nu se poate atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa” .
88. Cea mai mare insultă pentru mine ar fi ca cineva să-mi spună că sunt un om rău.
89. Îmi place mult să joc în piese de teatru. (da, încă sunt o amatoare mică, dar poate o să cresc într-o zi, dacă-mi voi dori asta cu adevărat)
90. Nu-mi plac persoanele care sunt milostive doar din frica pe care-o poartă faţă de Dumnezeu. Pe scurt, nu suport falsitatea.
91. Ador începuturile. De la începutul unei cărţi, până la începutul unei relaţii amoroase.
92. Nu sunt o maniacă a shopping-ului. Dacă se-ntâmplă să zăresc un obiect vestimentar frumos în timp ce trec pe lângă o vitrină, sau în timp ce trec fugitiv printr-un magazin, mi-l cumpăr. Dacă nu, nu o să mă strofoc căutând, doar dacă am neapărată nevoie de ceva.
92. Nu-mi plac hainele sclipicioase, aurii, argintii, cu tot felu’ de zorzoane.
93. Nu sunt de acord cu miserupia/indiferenţa totală.
94. Îmi place mult ciocolata! De orice fel ar fi ea!
95. Îmi plac la nebunie zâmbilicii. (adică smiley face-urile)
96. Nu sunt făcută ca să fiu single prea mult timp. Dar dacă n-am de ales, nu mă plâng prea mult, mă complac cu situaţia şi nu disper. Pot să spun că sunt o fire puternică, chiar dacă mă mai mâţâi uneori.
97. Sunt aşa cum mă face persoana de lângă mine să fiu. Adică nu pot să fiu entuziasmată lângă un om lipsit de interes şi nici posacă lângă un om plin de energie.
98. În general, iert destul de uşor.
99. Într-o vreme obişnuiam să scriu poezii. Nereuşite, ce-i drept, da’ erau poezii 😀 .

Şi cu asta în sfârşit am terminat!
Predau ştafeta următorilor bloggeri : Sisu’ , Bogdan şi Dida

03
dec.
08

Un vals pentru ziua de azi