Dăruieşte o floare…

Să dăruieşti o floare e un gest atât de simplu. Cel puţin aşa pare. Dar oare, câţi dintre voi, reprezentanţii sexului masculin, ştiţi dărui o floare? Şi oare, câte dintre voi, reprezentante ale sexului frumos, ştiţi să primiţi o floare aşa cum se cuvine?
În ziua de azi, până şi oferirea unei flori este privită ca o tehnică de manipulare. El, în sinea lui gândeşte că astfel îi câştigă admiraţia, dragostea şi că de aici în colo poate să obţină orice doreşte de la ea iar aceasta, în sinea ei, crede că el o iubeşte şi că e înnebunit după ea. Se-ntâmplă uneori însă, ca ambii să fie conştienţi de acest joc vicios, să fie conştienţi de aşteptările, dorinţele fiecăruia.
Floarea… un element atât de gingaş, de suav, cu petalele-i colorate, catifelate şi atât de frumos parfumate, a ajuns a fi uneori o unealtă a manipulării meschine.
El o minte, o răneşte, o înşeală chiar, şi ştiind ce-şi doreşte (căci da, adevărul e că în sinea noastră, toate femeile dorim să fim manipulate, cel puţin o dată ) , îi cumpără un buchet de flori (cel mai adesea trandafiri, crini, orhidee, cu cât mai scumpe, cu atât mai garantat efectul dorit) şi îşi cere aparent umil, iertare. Ea, puţin surprinsă (căci se aştepta să primească flori, doar că nu ştia exact când va veni momentul) , copleşită de parfumul buchetului scump şi de vorbele mieroase ale bărbatului iubit, cedează mai devreme sau mai târziu, şi-l iartă. El e fericit, ea e fericită , urmează sărutul, partida de amor de împăcare şi cu asta s-a încheiat capitolul. Cel puţin până data viitoare, când procedeul va fi acelaşi.
Uneori e atât de greu să priveşti în profunzime anumite aspecte ale vieţii , însă când vine vorba de un gest atât de mic, e greu să o faci cu simplitate, doar de dragul de a face pe cineva fericit.
Oare câţi dintre voi mai pot dărui o floare din pur sentiment, din pură atenţie, din pură dorinţă de a face pe cineva fericit, de a-i arăta unei persoane că ţii la ea?
Am ajuns la concluzia că omul trebuie să-nveţe să iubească în adevăratul sens al cuvântului, mai bine zis, că trebuie să-şi deschidă sufletul, să fie altruist, să uite de propria-i fiinţă, măcar atunci când vine vorba de persoana atât de dragă inimii sale.